Buşteni, prezentare generală
Prezenţa afluenţilor
de pe dreapta Prahovei, Valea Cerbului, Valea Albă şi Valea Jepilor, a oferit
vetrei staţiunii posibilitatea de a se extinde, de-a lungul acestor văi, până
sub abruptul Bucegilor. Spre sud, pe dreapta Prahovei, oraşul se extinde cu localitatea
Poiana Ţapului, iar pe stânga văii, pe plaiul piciorului muntelui Zamora, cu
cartierul având acelaşi nume. Poziţia geografică a staţiunii Buşteni este dată
de următoarele coordonate: Latitudine nordică 45025, Latitudine
estică 25033. Altitudinea minimă (la staţia CFR) este de 882 m şi
maximă (la ultima casă de pe strada Matei Basarab) de 980 m. Distanţa până la Bucureşti,
pe DN1 (E 15) şi pe calea ferată = 129 Km; până la Braşov pe DN1 (E 15) şi pe calea
ferată Bucureşti - Braşov = 37 Km. Limita nordică a localităţii este plasată în
preajma kilometrului 133 - unde se găseşte tunelul tăiat în pintenul Muchiei
Lungi, iar cea sudică în apropierea oraşului Sinaia, la kilometrul 126, în
punctul numit Vadul Cerbului sau Gura Pădurii. Din punct de vedere turistic, oraşul
Buşteni are o poziţie dintre cele mai încântătoare, fiind aşezat chiar la
poalele munţilor Bucegi, cu vârfuri dintre cele mai impresionante. Buşteni,
este considerat de către mulţi un Sestogradcity, unde îşi dau întâlnire
marea masă a celor îndrăgostiţi de văile şi brânele de farmec ale munţilor. Începând
dinspre miazănoapte, privirea cuprinde mai întâi Creasta Bucşoiului ce duce la Vârful
Omu, apoi urmează spre sud Morarul, cu acele ciudate stânci cunoscute sub
numele de Colţii Morarului, Piciorul Morarului se termină prin Muchia
Lungă tocmai la DN1 (tunel). Urmează semeaţa Coştila şi apoi Caraimanul, îndesat
şi impunător ce domină Buşteniul, clădit în cea mai mare parte la poalele lui. Spre
sud lanţul Bucegilor se continuă mai întâi cu Jepii Mici cu Claia Mare, urmează
Jepii Mari, apoi Piatra Arsă şi se termină cu Furnica şi Cota 1400. La est
localitatea este străjuită de muntele Zamora (1826 m) caracterizat printr-o
pantă lină. Înaintea tuturor masivelor muntoase din România, Bucegii oferă turiştilor
şi alpiniştilor cele mai multe şi mai variate trasee de stâncă, de la cele mai
uşoare până la cele de extremă dificultate. Din vârful cel mai înalt Omu - 2507
m - aflat în nordul masivului, se desprind radiar culmile ce alcătuiesc Bucegii:
culmea principală, culmile nordice şi culmea Strunga.
Culmea principală
Având direcţia N-S, formează un platou
întins cuprins între Valea Prahovei şi Valea Ialomiţei. Interesant pentru
alpinişti este versantul prahovean cuprinzând marele abrupt estic al Bucegilor,
de 1700 m înălţime. Abruptul estic al culmii principale, dominat de munţii Coştila,
Caraiman şi Jepii Mici, se continuă către nord cu abruptul culmilor nordice Morarul
şi Bucşoiul. Accesul spre abruptul Bucşoiului se face mai uşor din Râşnov pe Valea
Glăjăriei, respectiv pe Valea Mălăieşti.
Coştila (2490 m)
Primul în Bucegi şi pe ţară, Coştila îşi merită
pe deplin locul pe care-l ocupă în clasificarea alpiniştilor. Jumătate din numărul
de trasee alpine ale Bucegilor este concentrată în abruptul Coştila, iar poarta
principală de intrare a acestui abrupt se află la Refugiul Coştila. Tancul Ascuţit
de lângă Refugiu oferă căţărătorilor posibilitatea de a lua primul contact cu
conglomeratul Bucegilor. Vis-a-vis de refugiu, dincolo de Valea Coştilei se
ridică Tancul Mic. Urcând prin stânga Tancului Mic pe Vâlcelul Pietros (Uriaşul)
se ajunge la baza primului dintre cei patru pereţi ai Coştilei: Peretele
Vulturilor (Policandrului). Mai la stânga invizibil de la Refugiu şi separat de
Peretele Vulturilor printr-un contrafront masiv pe care cresc molizi, zade şi
jnepeni, se află Peretele Văii Albe. Deasupra Refugiului se înalţă Creasta Coştila
- Gălbinelele, din care coboară spre sud Peretele Coştilei iar spre nord Peretele
Gălbinelelor, Colţul Gălbinelelor, Colţul Mălinului şi Peretele Brânei.
Jepii Mici (2148 m) si Jepii Mari (2131 m)
Abruptul Jepilor
Mici, ca şi abruptul Coştilei, este orientat spre Valea Prahovei şi face parte
din Culmea Principală a Bucegilor desfăşurându-se de-a lungul Văii Prahovei între
Valea Jepilor şi Valea Urlătorii Mari, dincolo de care se ridică Muntele
Caraiman la nord şi Jepii Mari la sud. Peretele cu Florile se înalţă deasupra Brânei
Mari a Jepilor (Brâna lui Răducu). În aval de Brâna lui Răducu, Coama Jepilor
Mici se ramifică formând două muchii: Claia Mare şi Clăiţa, între care se adânceşte
Valea Seaca a Jepilor. Ultimul element al abruptului Jepilor îl formează Creasta
Urlătorilor, între văile Urlătoarea Mică şi Urlătoarea Mare, cu peretele Urlătorii
Mari orientat catre sud.
Caraimanul (2384 m)
Impresionantul colos de piatra pe a cărui creastă se înalţă,
perfect armonizat cu natura, Monumentul Eroilor, este probabil cel mai cunoscut
munte din ţară. Limitele sale sunt: spre nord Valea Albă, care-l desparte de Coştila,
spre est Valea Prahovei, spre sud Valea Jepilor, dincolo de care se ridică Jepii
Mici, spre vest, platoul somital al Caraimanului coboară uşor către obârşia Văii
Jepilor, dincolo de care se ridică Muntele Babele. Versantul nordic - Peretele
Albişoarelor - se înalţă din Valea Albă până la Creasta Picăturii. Versantul
estic, înalt de 1500 m, de formă trapezoidală, cu baza mare - Valea Prahovei şi
bază mică - Şaua Mare a Caraimanului pe care se înalţă Crucea Eroilor, este mărginit
de Creasta Picăturii spre nord şi Muchia Mare a Portiţei spre sud. Versantul
sudic se ridică din Valea Jepilor către Muchia mare a Portiţei, înaintea căreia
se înalţă ca o culisă Creasta Brânelor; străbătut de numeroase sistoace şi de Valea
Spumoasa, versantul sudic se ridică în trepte marcate de brâne înierbate din Brâna
Portiţei până în Brâna Mare a Caraimanului.
Morarul (2357 m)
Muntele Moraru reprezintă una din culmile
nordice ale Bucegilor, ce se desface direct din punctul de maximă altitudine al
masivului, respectiv Vârful Omu (2507 m) către est, între hăurile adânci străbătute
odinioară de gheţari ale văilor Cerbului şi Morarului. Culmea coboară în trepte
largi: la extremitatea estică se află Acele Morarului: Acul de Sus, Degetul
Prelungit, Degetul Roşu şi Acul Mare. Faţa sudică a culmii (versantul Văii
Cerbului) este caracterizată prin brane largi. Prin contrast cu acest senin,
faţa nordică este aspră, rece şi stâncoasă, de o mare măreţie neîntrecută în
zona Acelor Morarului, de unde coboară văile Adânca, Râpa Zăpezii, Vâlcelul Tancurilor,
Valea Poienii. Între firele acestor văi se înalţă mai multe turnuri: Colţul Moşului,
Tancul Retezat, Colţul Ghinturii, Tancul Poienii, Colţul Văii Adânci. Faţa
estică, frontală, a Morarului, brăzdată de văile Bujorilor şi Comorilor, este încununată
de stâncile Mănuşii Morarului.
Bucşoiul (2492 m)
Culmile nordice ale Bucegilor se desprind din punctul
culminant, Vârful Omu: către est - Morarul, către nord - Bucşoiul şi către vest
Scara. Din Culmea Scara se desprind alte două culmi către nord, Padina Crucii şi
Culmea Ţigăneşti. Între aceste culmi se adâncesc văile modelate de gheţarii din
perioadele trecutelor glaciaţiuni: Valea Morarului, Mălăieşti, Valea Ţigăneşti.
Acest peisaj este dominat de Muntele Bucşoiul, alcătuit din Bucşoiul Mic. Culmea
Bucşoiului Mic face parte din cumpăna apelor care separă Muntenia de Transilvania.
La nord de această culme, faţa estică a Bucşoiului Mare se desfăşoară de-a
lungul Văii Glăjăriei. Ea este brăzdată de Valea Bucşoiului, Valea Rea şi
afluenţii lor. Dincolo de Valea Mălăieşti, în Culmea Padina Crucii şi Valea
Ţigăneşti, există încă două trasee alpine.
Culmea Strunga
În sfârşit, Culmea Strunga prezintă zone de
abrupt atât către vest - Gutanul, Grohotişul, Strungile Mari - cât şi spre est
- Bătrâna, Tătarul. Versantul brănean al Culmii Strunga formează abruptul
vestic al Bucegilor, cuprinzând pereţii Munţilor Gutanul şi Grohotişul. Spre
deosebire de abruptul estic şi nordic, aici predomină calcarele jurasice.
Aceste calcare apar şi la poalele Muntelui Bătrâna, pe versantul ialomiţean al Culmii
Strunga unde se află zona de alpinism din Valea Horoabei.