Delta Dunării, caleidoscop al unor peisaje mereu inedite, paradisul păsărilor şi trestiilor, al puzderiilor de peşti, Delta Dunării este o regiune de mare frumuseţe turistică şi de un real interes ştiinţific. Suprafaţa este de 5.050 km2 (din care 4.340 km2 pe teritorul României, restul pe teritoriul Ucrainei), iar altitudinea medie este de 31 m, în mare parte regiunea fiind aflată sub ape. Imagini dintre cele mai variate apar înaintea călătorului: grinduri, întinse bălţi, întinderi mari de stuf, gârle, dune de nisip, păduri, canale umbrite de sălcii bătrâne. Toate acestea împreună cu o permanentă metamorfoză, o perpetuă modificare a formei şi dimensiunilor deltei uimesc an de an tot mai mulţi turişti români şi străini. Prima ştire despre Delta Dunării ne-a lăsat-o grecul Herodot, „părintele istoriei“, care descrie intrarea flotei persane a lui Darius prin Deltă, după ce poposise la Histria (515 - 513 i.Hr.). Cu aceasta ocazie Herodot menţionează că, la vărsare, Dunărea se împarte în cinci braţe. Delta Dunarii este considerată zona cu: „cea mai întinsă şi mai compactă suprafaţă stuficolă de pe glob (imensele stufării au un rol deosebit în menţinerea echilibrului natural), cea mai bogată faună ornitologică din lume (peste 300 de specii), cel mai tânăr pământ din Europa (în fiecare an cu 40 m de uscat mai mult), cele mai întinse dune de nisip din România, cea mai scăzută nebutozitate din ţară, cea mai joasă altitudine a unui oraş (Sulina: 3,5 m), cea mai scurtă iarnă din ţară (20 de zile cu 00C). Pentru caracteristicile sale morfohidrografice specifice cât şi pentru varietatea şi originalitatea florei şi faunei, în perimetrul Deltei Dunării au fost construite mai multe rezervaţii naturale complexe: Pădurea Letea, Pădurea Caraorman, Roşca - Buhaiova - Hrecişca - Letea - Sfântu Gheorghe - Perişor - Zătoane, Periteaşca - Leahova - Gura Portiţei. Datorită importanţei sale ştiinţifice şi peisagistice, acest „imens laborator geologic şi biologic“, unde totul se află în continuă prefacere, a fost inclus de UNESCO în cadrul rezervaţiilor biosferei (în august 1990). Fauna Deltei Dunării este un vast mozaic de specii, fără egal în Europa şi chiar cu unicate mondiale. Dintre cele peste 300 de specii de păsări amintim: pelicani, gâşte şi raţe sălbatice, berze, cormorali, egrete, califari albi şi roşii, flamingo, lebede, multe dintre ele monumente ale naturii ocrotite de lege. De menţionat faptul că pe deasupra Deltei trec şase drumuri de migraţie ale păsărilor, ea aflându-se la jumatatea distanţei dintre Ecuator şi Polul Nord (paralela 450C), constituind aşadar un loc firesc de popas pentru păsările migratoare. Multe dintre speciile de peşti întâlnite aici au mare valoare economică: morun, nisetru, păstrugă, cegă - purtători ai icrelor negre. Dintre mamifere se remarcă herminele, pisicile sălbatice, bizamul, câinele enot, broaştele ţestoase de uscat. Inegalabila floră cuprinde, printre altele şi nuferi albi şi galbeni, nuci de apă, papură, ferigi de apă, trestii mirositoare, stânjenel de baltă. Peisajul floral impresionant de bogat al acestor locuri de basm este completat cu cele 8.000 ha de păduri cu arbori gigantici pe ale căror trunchiuri se îmbrăţişează plantele agăţătoare de tipul lianelor. Fermecat de tot ce se iveşte în drum, călătorul poposit aici nu ştie ce să admire mai întâi, unduirea stufului în bătaia vântului, varietatea păsărilor şi vegetaţiei sau aşezările pescăreşti întinse de-a lungul canalelor. Nici unul dintre iubitorii naturii care au fost în Deltă nu va uita partidele de pescuit şi zilele petrecute în cabanele pescăreşti sau în vreun cort unde, deasupra focului de vreascuri fierbe ciorba pescărească pe care nu o poţi întâlni decât aici.

Rezervaţii şi monumente ale naturii
Roşca - Buhaiova - Hrecişca, rezervaţie faunistică în depresiunea Matiţa, între grindurile Letea şi Chilia, are o suprafaţă de 15.400 ha. Aici se cuibăreşte în fiecare primăvară cea mai mare colonie de pelicani din Europa. Vegetaţia luxuriantă mai găzduieşte şi colonii de egrete, lopătari şi stârci galbeni. Perişor - Zătoane, rezervaţie faunistică în estul depresiunii Dranov (în sudul localităţii Sfântu Gheorghe). Pe o suprafaţă de 14.200 ha se cuibăresc cele mai numeroase lebede precum şi pelicanul creţ, cormoranul. Nucleul rezervaţiei este format din lacurile Zătonul Mare şi Zătonul Mic. Periteaşca - Leahova, rezervaţie faunistică în complexul lagunar Razim - Sinoe (3.900 ha) unde se întâlneşte cea mai populară regiune cu păsări de coastă. Cuprinde o serie de grinduri nisipoase şi lacurile Leahova Mare şi Mică, Periteaşca, Pahane şi Coşna. Pădurea Letea, rezervaţie forestieră pe grindul cu acelaşi nume (la 7 km sud de localitatea Periprava). Este caracterizată prin abundenţa plantelor agăţătoare care se încolăcesc pe arbori, dând aspectul unei păduri tropicale. Dintre arborii întâlniţi aici amintim: stejari brumării, ulmi, plopi, sălcii. Pădurea Caraorman, rezervaţie forestieră (în partea de vest a grindului cu acelaşi nume), se aseamană cu Letea, adăpostind numeroase elemente tropicale, rarităţi pe glob. Punctul fosilifer Agighiol, în partea nordică a lacului Razim. Pădurea „Valea Fagilor“ din Luncaviţa (în Munţii Măcin, lângă Isaccea), o insulă relictară de fagi.

Vestigii istorice
Enisala (la 17 km de Jurilocva), aici s-au găsit urmele unor aşezări traco-getice (sec. IX - VII i.Hr.) şi getice (sec. IV i. Hr.), cea mai mare necopolă getodacică din Dobrogea (sec. IV - III i.Hr) şi un castru roman. Ceea ce se poate vedea astăzi sunt însă ruinele cetăţii bizantine Heracleea (645 - 650 d.Hr.), refacută de genovezi în sec. XIII, pentru a-şi asigura comerţul la gurile Dunării. Fortificaţia Troesmis (la 3 km de comuna Turcoaia), cetate traco-getică menţionată în sec. III i.Hr. cu ocazia conflictului militar dintre Lysimach şi Dromichete. În perioada romană a devenit un puternic centru militar, ridicată mai apoi la rangul de „municipium“. Cunoaşte o mare înflorire după cum indică edificiile şi monumentele publice, băile. Fortăreaţa Noviodunum din Isaccea, cetate romano-bizantină cu nume celtic, construită în 369 d.Hr. A avut un important rol strategic şi comercial fiind ridicată la rangul de „municipium“. Cunoaşte o mare înflorire după cum indică edificiile şi monumentele publice, băile. Fortăreaţa Arrubium de la Măcin, castru şi aşezare cu nume celtic, atestată documentar în 100 d.Hr. (în două diplome militare). A fost un important punct la graniţa imperiului în timpul stăpânirii romano-bizantine. Cetatea Dinogeţia de la Garvăn, numele ei a fost menţionat pentru prima dată de Ptolomeu în cunoscuta sa lucrare „Geographia“ (sec. II d.Hr). Iniţial aşezarea geto-dacică şi apoi romană, a fost ridicată în timpul împăratului Diocleţian, (284 - 305 d.Hr). Distrusă în 559 d.Hr. de un trib huno-bulgar, a fost reconsolidată şi amplificată în sec. X - XII.