Madrid este capitala Spaniei. Construit pe ruinele unui fort maur numit Magerit, oraşul a devenit capitală în 1561, în timpul domniei lui Philip II al Spaniei. Ca urmare Madrid a devenit un oraş înfloritor, iar astăzi este rivalizat cultural doar de către Barcelona, faţă de care se află la o distanţă de 629 km.
Madrid este nu doar capitala ţării, ci şi capitala provinciei şi a comunităţii autonome Madrid.
Clima
Regiunea Madrid are un climat temperat mediteranean, cu ierni reci, cu tempraturi deseori sub 0 grade Celsius. Verile tind să fie calde, cu temperaturi ce depăşesc 30 grade Celsius în iulie şi chiar ating 40 grade Celsius. Datorită altitudinii Madridului şi a climatului uscat, noaptea temperaturile tind să fie scăzute chiar şi în lunile de vară. Precipitaţiile sunt scăzute, vara şi iarna sunt cele mai uscate sezoane, iar cele mai ploioase sunt toamna şi primăvara.
Atracţii turistice
Oras cosmopolit, centru de afaceri, sediu central al Guvernului, Parlamentului Spaniol, Administratiei Publice, precum si resedinta Familiei Regale Spaniole, Madrid este caracterizat de o activitate cultural - artistica intensa si de o viata de noapte foarte activa.
Puncte importante culturale şi turistice includ faimosul Muzeul Prado, Muzeul Thyssen Bornemisza, Centrul de Artă Regina Sofia (unde se află Guernica lui Pablo Picasso), Casón del Buen Retiro, Palatul Regal, Templo de Debod, Monasterio de las Descalzas Reales, Puerta del Sol, Parque de Retiro şi Chueca, cartierul homosexualilor, precum şi celebrele pieţe madrilene, mănăstiri şi catedrale (printre care Eremita de San Antonio - capela in care se afla mormantul marelui pictor spaniol Goya).
Daca ajungeti la Madrid profitati de ocazia de a survola orasul in teleferic, de a vizita Parcul de Distractii, Parcul Biologic, Delfinariul si nu in ultimul rand celebrele spectacole de corida si flamenco.
Madrid este cunoscut şi pentru viaţa sa de noapte şi discotecile sale; pentru madrileni nu este ieşit din comun să danseze toată noaptea, iar apoi dimineaţa să meargă la muncă. Această viată de noapte numită la movida, a înflorit după moartea lui Franco.
Aeroport Madrid
Madrid este deservit de Aeroportul Internaţional Barajas.